De vreo 3 zile am chef mare sa scriu despre 191. Ruta 191. Un sofer de pe ruta 191. Aahhh, cat de mult inspira domnul cela la injuraturi. Tocmai simti ca nu mai poti si vrei sa-i zici vreo doua. De rele desigur. Ca bune nu merita el.
De ce oare n-ar merita un domn in varsta, sur la cap (cum se zice in popor)?
Trei zile in urma, cand ma porneam la spital, am mers ca de obicei de acasa pina in Centru cu troleul. De la Unic insa trebuia sa iau ruta 191, sa ajung la destinatie. Nimic nu prevestea vreun eveniment negativ, pentru ca toti soferii de pe 191 pe care i-am intalnit erau amabili. Totusi, vad cum din vale vine ruta cu o viteza mai sa incalece bordura (tifu-tifu-tifu), si opreste brusc in drept cu buticurile de flori de pe Ismail. Dau sa urc si-i intind banii soferului, o gramada de oameni asteptand din urma mea sa urce, dar “adorabilul” de sofer in varsta incepe sa tipe la mine “Hai mai repede! Treci in urma! Shi stai aici?!”, totul cu decibeli ridicati desigur. Si asta primesc eu pentru cele cateva SECUNDE in care ii dau banii?! Hai, da-l pe naiba pe nebun, ca-i abia 9:15 dimineata. Si de-as fi fost eu unica care am primit acele “binecuvantari” minunate! Cred ca fiecare dupa mine a fost “botezat” de sofer. Barbat in varsta, despre care ai crede ca este intelept. Aiuritul!
Bine, ne pornim. Dar ne pornim asa ca toti cei din picioare erau pe ce sa se aseze. Pe podeaua rutierei desigur! Si cel mai probabil unii in bratele altora. Ce veselie trebuia sa fie! Nici Aventura Parc nu-si mai merita banii dupa asa o “carusela”! Ok, mergem cu viteza depasita mult, oamenii din picioare se clatina in parti ca crengile unui copac in furtuna, o doamna chiar s-a lovit la ceafa de bara de linga fereastra, ceea ce chiar pe mine m-a infuriat enorm, si eram indignata in sine “de ce doamna asta nu-i zice ceva?”. Apoi opriri bruste. Iarasi cuvinte de “binecuvantare” adresate pasagerilor care coborau si urcau. Din nou viteza nebuna. Cotituri (pot sa pariez ca toti din rutiera urau cotiturile celea, ca pe de-asupra grosolaniei sale, soferul mai era si de rahat). Intr-un final ajungem la Centrul de Diagnostic, unde coboara cam 3,5/4 din rutiera, si intre timp o batranica aranjata se apropie de rutiera si intreaba la sofer: “Buna ziua. Spuneti-mi va rog, da cum pot sa ajung de aici la piata Tiraspol?” La care “amabilul” de sofer raspunde: “Shi vrei? Da-te in colo, pe partea sheilalta! Intreaba la lume, shi vrei de la mini!?”, totul insotit de gesticulatie neinteleasa si mult bodoganit sub nas dupa asta. Sarmana batrinica cred ca s-a incuiat de la asa raspuns, ca nu a mai intrebat nimic. Noroc de un pasager care cobora ca i-a zis sa traverseze strada si sa astepte 191, ca ajunge la piata. Am vazut-o dupa asta pe batrinica traversand strada un pic mai fericita, totusi cred ca un pic speriata. Cum sa nu, daca un nebun mai tanar decat tine urla de parca e posedat de toti demonii cunoscuti si necunoscuti pe Pamantul asta! Doamne ce tampit! Si a bodoganit asa sub nas mai pina sa ajungem la statia terminus. Eram nu ca socata, dar stupefiata de ce am vazut tot drumul pina la spital!
La iesire din rutiera vroiam sa-i atrag atentia asupra a ceea cum a procedat cu batrinica de la Diagnostic, dar in gandul meu “Dumnezeu cu tine, posedatule!”
Acum raman cu o dorinta si o speranta enorma ca cineva de la Ministerul Transportului va da de articolul meu si va incerca sa schimbe ceva in directia conducatorilor de maxi-taxi, nu sa puna un “bosurog” (scuze de cuvant, dar l-a meritat din plin si indesat!) aiurit, care de dimineata are dispozitia stricata cine stie din ce motive, conduce ca un nebun, injura si blestema pe toti care urca la el in transport, inclusiv pe cei care incearca sa intrebe ceva de el, este needucat, si sper ca nu era mahmurit. Of, nu stiu, poate era dement, poate are deficiente careva, poate are numai scoala terminata, dar macar om de-ar fi. Ar fi binevenit si un test psihologic inainte de-a-i aseza la volan pe soferii de maxi-taxi, de altfel sufera toata lumea din jurul lor, inclusiv superiorii lor.
De ce oare n-ar merita un domn in varsta, sur la cap (cum se zice in popor)?
Trei zile in urma, cand ma porneam la spital, am mers ca de obicei de acasa pina in Centru cu troleul. De la Unic insa trebuia sa iau ruta 191, sa ajung la destinatie. Nimic nu prevestea vreun eveniment negativ, pentru ca toti soferii de pe 191 pe care i-am intalnit erau amabili. Totusi, vad cum din vale vine ruta cu o viteza mai sa incalece bordura (tifu-tifu-tifu), si opreste brusc in drept cu buticurile de flori de pe Ismail. Dau sa urc si-i intind banii soferului, o gramada de oameni asteptand din urma mea sa urce, dar “adorabilul” de sofer in varsta incepe sa tipe la mine “Hai mai repede! Treci in urma! Shi stai aici?!”, totul cu decibeli ridicati desigur. Si asta primesc eu pentru cele cateva SECUNDE in care ii dau banii?! Hai, da-l pe naiba pe nebun, ca-i abia 9:15 dimineata. Si de-as fi fost eu unica care am primit acele “binecuvantari” minunate! Cred ca fiecare dupa mine a fost “botezat” de sofer. Barbat in varsta, despre care ai crede ca este intelept. Aiuritul!
Bine, ne pornim. Dar ne pornim asa ca toti cei din picioare erau pe ce sa se aseze. Pe podeaua rutierei desigur! Si cel mai probabil unii in bratele altora. Ce veselie trebuia sa fie! Nici Aventura Parc nu-si mai merita banii dupa asa o “carusela”! Ok, mergem cu viteza depasita mult, oamenii din picioare se clatina in parti ca crengile unui copac in furtuna, o doamna chiar s-a lovit la ceafa de bara de linga fereastra, ceea ce chiar pe mine m-a infuriat enorm, si eram indignata in sine “de ce doamna asta nu-i zice ceva?”. Apoi opriri bruste. Iarasi cuvinte de “binecuvantare” adresate pasagerilor care coborau si urcau. Din nou viteza nebuna. Cotituri (pot sa pariez ca toti din rutiera urau cotiturile celea, ca pe de-asupra grosolaniei sale, soferul mai era si de rahat). Intr-un final ajungem la Centrul de Diagnostic, unde coboara cam 3,5/4 din rutiera, si intre timp o batranica aranjata se apropie de rutiera si intreaba la sofer: “Buna ziua. Spuneti-mi va rog, da cum pot sa ajung de aici la piata Tiraspol?” La care “amabilul” de sofer raspunde: “Shi vrei? Da-te in colo, pe partea sheilalta! Intreaba la lume, shi vrei de la mini!?”, totul insotit de gesticulatie neinteleasa si mult bodoganit sub nas dupa asta. Sarmana batrinica cred ca s-a incuiat de la asa raspuns, ca nu a mai intrebat nimic. Noroc de un pasager care cobora ca i-a zis sa traverseze strada si sa astepte 191, ca ajunge la piata. Am vazut-o dupa asta pe batrinica traversand strada un pic mai fericita, totusi cred ca un pic speriata. Cum sa nu, daca un nebun mai tanar decat tine urla de parca e posedat de toti demonii cunoscuti si necunoscuti pe Pamantul asta! Doamne ce tampit! Si a bodoganit asa sub nas mai pina sa ajungem la statia terminus. Eram nu ca socata, dar stupefiata de ce am vazut tot drumul pina la spital!
La iesire din rutiera vroiam sa-i atrag atentia asupra a ceea cum a procedat cu batrinica de la Diagnostic, dar in gandul meu “Dumnezeu cu tine, posedatule!”
Acum raman cu o dorinta si o speranta enorma ca cineva de la Ministerul Transportului va da de articolul meu si va incerca sa schimbe ceva in directia conducatorilor de maxi-taxi, nu sa puna un “bosurog” (scuze de cuvant, dar l-a meritat din plin si indesat!) aiurit, care de dimineata are dispozitia stricata cine stie din ce motive, conduce ca un nebun, injura si blestema pe toti care urca la el in transport, inclusiv pe cei care incearca sa intrebe ceva de el, este needucat, si sper ca nu era mahmurit. Of, nu stiu, poate era dement, poate are deficiente careva, poate are numai scoala terminata, dar macar om de-ar fi. Ar fi binevenit si un test psihologic inainte de-a-i aseza la volan pe soferii de maxi-taxi, de altfel sufera toata lumea din jurul lor, inclusiv superiorii lor.
Ina's Place 