Aproximativ o ora in urma, cand stateam cu revista Marie Claire USA in maina, si aproape terminam sa citesc ultimul articol, ma gandeam ca ador la nebunie revistele glossy. Dar imi plac revistele glossy anume acelea care nu-s stupide si scriu doar despre mondenitati si barfe, sau nu stiu ce “ninunatii”. Imi plac revistele din care aflu multa informatie utila, interesanta si foarte indrazneata! Ca sincer vorbind, care medic iti va spune direct ce se intimpla exact cu vaginul tau? Care dietolog iti va spune ca ai dieta de rahat? Care prietena iti va spune direct ca unele haine din garderoba ta sunt nu doar demodate, dar si stupide? Si mai ales, care profesor te va invata greutatile vietii, neocolind subiectele importante? Uite ca toate acestea le-am gasit in Cosmopolitan si Marie Claire. Aaahhhh…si cat de mult visam sa mai scriu si despre ele š Si recunosc – sunt impatimita dupa ele, sunt un caz pierdut cand vine vorba de ele, si nu-mi imaginez macar o zi fara sa le iau in maini si sa le rasfoiesc, chiar daca nu am timp sa le citesc. Iar mirosul din paginile acestora e imbatator! Este cantecul meu de leagan in fiecare seara. (Doamne, acum par un pic obsedata! Dar nu prea-mi pasa, pentru ca in sfarsit pot striga cu voce tare ca iubesc revistele!)
Pai, am trecut apoi la Marie Claire Romania. Inca una din “iubitele” mele. Ca de obicei am inceput cu editorialul Marei Coman. Imi place cum scrie Mara, e haioasa si simt ca depun mult suflet in ceea ce face, si mereu imi imaginez cum ar suna vocei ei, daca anume ea mi-ar citi editorialul š Cu Kate White se intimpla a fi la fel… Am citit urmatoarea pagina, si urmatoarea despre “Garderoba lui Celuloid”, si urmatoarea – m-a prins pe loc. “Lupta pentru Traditii” imprimat pe o imagine de savana Africana. Mi-am dat seama imediat despre ce va merge vorba. Am un soi de “premonitie” pentru astfel de articole. Era un interviu cu Aleksandra Orbeck-Nilssen, actrita si model, despre activitatea ei caritabila in Namibia, cu scopul de a salva si pastra traditiile civilizatiei San. Cat de mult m-a fermecat acest interviu! Cand “vorbea” Aleksandra, ma simteam de parca sunt in Africa, impreuna cu populatia San, ii ascult pe ei si le vorbesc in limba mea ciudata, gesticuland diferite forme, sa priceapa macar ceva. Sufletul meu se simtea cel mai fericit, pentru ca am o dragoste aparte si foarte speciala pentru caritate, pentru voluntariat si pentru oamenii din intreaga lume! Inima mea a zburat acum mii de kilometri si a facut cunostinta cu acel trib minunat, acei oameni care nu si-au pierdut identitatea, traditiile, care nu au nevoie de bani, cum zicea Aleksandra. Si culmea – ei stiu sa citeasca natura! Cine naiba face asa ceva in zilele noastre?! Savantii din laborator? Bullshit! Adevaratii “savanti” sunt cei care nu au nevoie de tehnologii ultra-moderne pentru a determina cursul naturii. Si acum raman cu dorinta enorma de a-mi indeplini visul de a cunoaste si ajuta aceasta civilizatie unica!
Datorita revistelor mele, azi am mai invatat ceva nou, am descoperit Nanofasa, organizatia fondata de Aleksandra. Pe linga acest fapt, acest articol m-a determinat si mai mult sa-mi continui pasiunea, si anume cea de filantropie si voluntariat.
Cine citeste acest articol, va indemn sa vizitati http://www.nanofasa.com, si daca dispuneti de resurse, nu ezitati sa donati catusi de putin pentru a o ajuta pe Aleksandra sa cumpere pamantul civilizatiei San, care nu apartine acelor oameni, si sa le returneze “radacinile” intru scopul nobil de a pastra traditiile San.
Pai, am trecut apoi la Marie Claire Romania. Inca una din “iubitele” mele. Ca de obicei am inceput cu editorialul Marei Coman. Imi place cum scrie Mara, e haioasa si simt ca depun mult suflet in ceea ce face, si mereu imi imaginez cum ar suna vocei ei, daca anume ea mi-ar citi editorialul š Cu Kate White se intimpla a fi la fel… Am citit urmatoarea pagina, si urmatoarea despre “Garderoba lui Celuloid”, si urmatoarea – m-a prins pe loc. “Lupta pentru Traditii” imprimat pe o imagine de savana Africana. Mi-am dat seama imediat despre ce va merge vorba. Am un soi de “premonitie” pentru astfel de articole. Era un interviu cu Aleksandra Orbeck-Nilssen, actrita si model, despre activitatea ei caritabila in Namibia, cu scopul de a salva si pastra traditiile civilizatiei San. Cat de mult m-a fermecat acest interviu! Cand “vorbea” Aleksandra, ma simteam de parca sunt in Africa, impreuna cu populatia San, ii ascult pe ei si le vorbesc in limba mea ciudata, gesticuland diferite forme, sa priceapa macar ceva. Sufletul meu se simtea cel mai fericit, pentru ca am o dragoste aparte si foarte speciala pentru caritate, pentru voluntariat si pentru oamenii din intreaga lume! Inima mea a zburat acum mii de kilometri si a facut cunostinta cu acel trib minunat, acei oameni care nu si-au pierdut identitatea, traditiile, care nu au nevoie de bani, cum zicea Aleksandra. Si culmea – ei stiu sa citeasca natura! Cine naiba face asa ceva in zilele noastre?! Savantii din laborator? Bullshit! Adevaratii “savanti” sunt cei care nu au nevoie de tehnologii ultra-moderne pentru a determina cursul naturii. Si acum raman cu dorinta enorma de a-mi indeplini visul de a cunoaste si ajuta aceasta civilizatie unica!
Datorita revistelor mele, azi am mai invatat ceva nou, am descoperit Nanofasa, organizatia fondata de Aleksandra. Pe linga acest fapt, acest articol m-a determinat si mai mult sa-mi continui pasiunea, si anume cea de filantropie si voluntariat.
Cine citeste acest articol, va indemn sa vizitati http://www.nanofasa.com, si daca dispuneti de resurse, nu ezitati sa donati catusi de putin pentru a o ajuta pe Aleksandra sa cumpere pamantul civilizatiei San, care nu apartine acelor oameni, si sa le returneze “radacinile” intru scopul nobil de a pastra traditiile San.
Ina's Place 